Reacția copiilor la conflictul parental

KIDS-DIVORCED-PARENTS

Sunt specialiști care afirmă că poate cea mai profundă descoperire cu privire la divorț din ultimele patru decenii este aceea că mult mai important decât divorțul în sine este conflictul parental mergând până într-acolo încât afirmă că acesta devine un factor predictor asupra modului în care copiii vor funcționa pe viitor.

Se spune că oriunde există două persoane există și conflicte - pentru că fiecare persoană privește lumea prin prin prisma propriilor experiențe existând, prin urmare, și modalități diferite de raportare la probleme și la soluții.

Datorită acestor diferențe, în orice cuplu pot apărea la un moment dat conflicte, mai mici sau mai mari, iar de multe ori acestea nu pot fi evitate de către partenerii de cuplu, care, supuși stresului cotidian, aleg uneori să folosească familia ca și cîmp de bătălie. Important, deopotrivă pentru partenerii de cuplu cât și pentru copiii care asistă la conflictele părinților lor, este însă modul în care ei aleg să gestioneze aceste conflicte. Majoritatea conflictelor pot porni de la motive aparent banale, care însă pot escalada și pot conduce la adevărate lupte de putere în cuplu, la situații neconstructive în care partenerii țipă unul la altul, se înjură, se șantajează și își folosesc copilul / copii, se jignesc, își fac reproșuri, și, pot ajunge, în final, la separări, despărțiri și divorț existând, desigur, și acele situații în care singura soluție pentru încetarea conflictului este chiar divorțul.

Din păcate, copii sunt victimele acestor conflicte și despărțiri. De ce? Pentru că părinții lor sunt rău intenționați și vor cu bună știință să le facă rău copiilor lor? Cu siguranță că nu este așa și că majoritatea părinților sunt, în esență, bine intenționați în privința copiilor lor doar că, în vâltoarea conflictului, se lasă copleșiți de emoțiile negative apărute și ajung să-și îndrepte atenția exclusiv asupra partenerului și asupra războiului pe care pare că trebuie să-l câștige cu orice preț și, pur și simplu, uită că de față se află și un copil. Apoi, mai există și o altă capcană în care cad părinții: își imaginează că atâta timp cât copiii sunt mici, ei nu înțeleg. Acest lucru este cât se poate de neadevărat! Chiar dacă copilul nu are capacitatea cognitivă să înțeleagă sensul cuvintelor, tema și logica conflictului, el are capacitatea de a percepe emoțiile, atitudinile precum și tonul ridicat al vocii părinților lui. El poate percepe această situație ca fiind extrem de amenințătoare și neliniștitoare cu atât mai mult cu cât nu poate estima corect gravitatea și consecințele unui conflict.

Sunt și părinți care atunci când discuțiile cu partenerul devin foarte aprinse, aleg ca acestea să nu fie purtate de față cu copilul, iar această alegere pare să fie cea mai potrivită atâta timp însâ cât ea nu înseamnă a trimite copilul în camera imediat alăturată camerei în care părinții se ceartă în voie. Copilul va auzi oricum ce se întâmplă și va putea percepe acest gest ca pe o excludere din viața de familie sau ca pe o pedeapsă întrucât există tendința acestor copii de a considera că orice conflict al părinților este din vina lor. Când părinții se află în conflict, majoritatea copiilor își doresc să poată face ceva pentru a-și împăca părinții și pentru a găsi o rezolvare conflictului, iar sentimentul de neputință care îi poate cuprinde este adesea copleșitor atunci când constată că nu le stă în puterea să schimbe prea multe. Alteori părinții înșiși îi implică și încearcă să-i folosească ca intermediari sau mesageri. Atunci ei vor ajunge să se simtă scindați și prinși ca într-o menghină între loialitățile față de cei doi părinți.

Și cum vor reacționa când se vor simți prinși la mijloc? În general, atunci când sunt mai mici, vor ajunge să se izoleze și să devină necomunicativi. Ce vor face părinții dacă copii au această reacție de izolare? Nu realizează că există o problemă și continuă să se certe.

Adolescenții însă, pot uneori chiar să devină foarte furioși și agresivi și vor spune ”nu mă băgați la mijloc, nu e treaba mea!”, aceasta fiind probabil cea mai potrivită poziționare a lor în situația în care sunt atrași într-un conflict al partenerilor de cuplu. Dacă un copil asistă la un conflict, este important ca părinții să încerce să comunice cu copilul, să-i asculte fricile, să-i lămurească neînțelegerile și să încerce să îl înțeleagă asigurându-l totodată că mama și tata îi sunt alături și că îl iubesc la fel de mult ca și înainte de a apărea conflictul și că acest conflict nu are legătură cu el.

O parte din efectele comune care pot apărea în cazul copiilor care asistă la conflictele părinților sunt: un nivel scăzut al stimei de sine, anxietate, tristețe și depresie, sentimente de insecuritate, vină, rușine față de colegi/prieteni/vecini, furie, relații și comunicare defectuoasă cu părinții, dificultăți în a avea relații satisfăcătoare mai târziu în viață existând o probabilitate crescută de a perpetua modelul defectuos de interacțiune al părinților în viitoarele relații de cuplu.

SAD-KID

Depresia este una dintre cele mai grave manifestări ale copilului care este martor la conflicte sau care trece prin eșecul relației părinților lui. Fără ajutorul unui specialist, simptomatologia depresiei la copil și la adolescent este adesea dificil de identificat pentru un părinte. Simptomele depresiei la copil pot fi ușor confundate cu simptomele altor afecțiuni sau atribuite schimbărilor normale de creștere. În plus, copii aleg adesea să disimuleze de teamă ca starea lor fizică și psihică să nu se constituie într-un motiv suplimentar de conflict. Copilul reușește de multe ori să-și păcălească părinții și profesorii și, deși la exterior aceste lucruri vor fi dificil de identificat, în lumea sa interioară acesta se adâncește într-o stare de tristețe care este extrem de dăunatoare psihicului lui, în formare.

Conflictul afectează așadar copii în plan psihologic, emoțional, dar și corporal. Adesea copii pot acuza dureri de stomac care se pot asocia cu momentele conflictuale și care pot continua la școală cauzând dificultăți de atenție și concentrare. Sau pot dezvolta diferite afecțiuni ale pielii, cunoscut fiind aportul factorilor emoționali în apariția acestora.

În literatura de specialitate există studii care descriu reacțiile fiziologice ale corpurilor copiilor la conflictele părinților. Expuși unei situații experimentale, în care copii și părinți stau pe o canapea și discută despre o situație stresantă legată de relația părinților, este măsurată, printre alți parametrii, cantitatea de cortizol (denumit și hormon al stresului) secretată de corpul lor. Se constată că cei mai afectați copii sunt cei ai căror părinți au conflictele cele mai numeroase - fie că sunt căsătoriți sau divorțați. Aceștia sunt copiii la care, în urma scurtei situații conflictuale experimentale, se constată cele mai crescute niveluri de anxietate și ale căror corpuri reintră mult mai lent în stare de echilibru homeostatic (echilibru al parametrilor fiziologici ai corpului uman, precum temperatura, presiunea arterială, etc.) Iar acesta este un exemplu experimental. Imaginați-vă acele situații de ceartă cronică, în care părinții se ceartă încontinuu!

Copiii cei mai afectați nu sunt așadar copiii ai căror părinți divorțează, ci sunt cei ai căror părinți se află angrenați într-un continuu conflict. Aceștia sunt copiii care, pe termen lung, vor avea dificultăți mai semnificative și nu copiii ai căror părinți divorțează.

Desigur, acest lucru nu înseamnă nicidecum că divorțul, chiar dacă pentru partenerii de cuplu se dovedește a fi cea mai bună soluție, va constitui o situație dezirabilă pentru copii, ci înseamnă că lipsa conflictului parental se va constitui într-un factor care va facilita o mai bună adaptare a copilului la contextul oricum stresant al divorțului.


Psih. Simona Ligia Tutunaru